IPS Teodosie cercetat penal de DNA pentru cumpărare de influență

5 luni în urmă 19

Arihiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este urmărit penal de DNA, pentru cumpărare de influență, a anunțat marți Direcția Națională Anticorupție.

Arihiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este urmărit penal de DNA, pentru cumpărare de influență, a anunțat marți Direcția Națională Anticorupție.

Potrivit procurorilor DNA, în iulie 2023, „suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte”.
La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.
Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu: Autoritățile judiciare, ca și cele bisericești, sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală. Sancționarea și combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este în primul rând o datorie morală. Una a cărei împlinire onorează și a cărei neîmplinire dezonorează. Legea civilă și legea morală sunt date pentru a fi respectate spre binele comunității, inclusiv ecleziale.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:
PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,
P.I., un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.
Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
Celor doi suspecți li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se arată în comunicatul DNA.
De-a lungul timpului, IPS Teodosie s-a poziționat prin mai multe declarații controversate, iar în timpul pandemiei a contestat măsurile anti-COVID impuse de autorități.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe