Spectacolul LA MARGINEA IMPERIULUI, o lecție de istorie pe viu, la Cetatea Tropaeum Traiani

9 luni în urmă 77

Spectacolul de reconstituire istorică LA MARGINEA IMPERIULUI va avea loc la poarta Cetății Tropaeum Traiani, sâmbătă, 05 august 2023.

Spectacolul de reconstituire istorică ”La Marginea Imperiului„ va avea loc la poarta Cetății Tropaeum Traiani, sâmbătă, 05 august 2023, de la ora 19.00. Evenimentul cultural va aduce în județul Constanța, în luna august, cascadori profesioniști recunoscuți internațional, cai special pregătiți și dresați pentru scene de luptă și cascadorii ecvestre, muzicieni, umoriști, actori, acrobați, reenactori și zeci de figuranți.

Proiectul este organizat de Asociația «Vulturii Carpaților», cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și presupune desfășurarea a trei spectacole, în perioada 05-19 august, în localitățile Adamclisi – lângă Cetatea Tropaeum Traiani, Topalu – la poarta Cetății Capidava și Constanța, în Parcul Tăbăcărie. 
Prin proiectul „La Marginea Imperiului”, propunem un program amplu si intens de activitati, care au ca scop cunoasterea si recunoasterea istoriei nationale. Alături de „Vulturii Carpatilor”, pentru 90 de minute, spectatorii vor fi transpuși într-o altă epocă, vor trăi cu emoție momentele de luptă și vor simți adrenalina în scenele dramatice, în galopul cailor, în zăngănitul săbiilor, efectele pirotehnice și salvele tunurilor, fiind în permanență conectați la tensiunea acțiunii, jocul actorilor și acrobațiile cascadorilor. Publicul va trăi momentele cheie ale evoluției României și va reînvăța ce înseamnă să fii roman”, afirmă managerul proiectului „La Marginea Imperiului”, Dan Pâșleagă. 
Evenimentul cultural reprezintă o lecție de ISTORIE PE VIU, având ca subiect, povestea reală a ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră – Dobrogea, cunoscută în antichitatea romană sub numele de Scythia Minor. 
Spectacolul de reconstituire istorică „La Marginea Imperiului” este compus din trei episoade distincte, care se vor desfășura în trei locuri diferite din județul Constanța, mai exact în vecinătatea a trei situri arheologice deosebite, respectiv Tropaeum Traiani (Adamclisi), Capidava și Tomis (Constanța).
Fiecare dintre cele trei episoade interconectate spune povestea unei provincii locuite de romani, geți și greci, o zonă bogată, aflată “La Marginea Imperiului” și mereu în pericol de a fi atacată.
Cele trei spectacole vor avea loc LIVE în localitățile Adamclisi, Topalu și Constanța și vor fi derulate de Asociația Vulturii Carpaților, în colaborare cu cele mai titrate organizații și instituții din domeniu: Uniunea Cascadorilor Profesioniști din Romania, Circul de Stat, Asociația Culturală Tomis, Asociația Discover Dobrogea și reputați actori români. 
Participarea publicului la cele trei spectacole este gratuită.   
Programul complet al reprezentațiilor:

Cetatea Tropaeum Traiani – Adamclisi: 05.08.2023, de la ora 19.00; Cetatea Capidava – Topalu: 12.08.2023 de la ora 19.00; Parcul Tăbăcărie - Constanța: 19.08.2023, de la ora 21.30.

Valoarea proiectului este de 1.088.710 lei (978.710 lei finanțare Consiliul Județean Constanța + 110.000 lei contribuție proprie a solicitantului). Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. De asemenea, Primăria Municipiului Constanța ne acordă susținerea pentru buna desfășurare a evenimentelor.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe