Alegerile prezidenţiale vor avea loc în luna septembrie, a declarat premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, miercuri, după întâlnirea coaliţiei de guvernare.
Alegerile prezidenţiale vor avea loc în luna septembrie, a declarat premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, miercuri, după întâlnirea coaliţiei de guvernare. El s-a referit şi la avantajele comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale.
"Știm cu toții istoricul acestei coaliții, că România, cu toate crizele suprapuse, se afla și în fața unei crize sociale. Nici atunci și nici acum n-am nicio reținere de a ne angaja în acest proiect politic. În afară de performanțele guvernării, ne-am asumat o decizie politică. Cred că aceasta e marea diferență între a fi om politic și a fi om de stat. Am dovedit și noi din PSD și colegii din PNL că putem să luăm decizii în momente dificile. Știm cu toții că prezența cea mai mare la alegeri e prezența de la locale. Faptul că noi am decis să facem această comasare nu e împotriva democrației, dimpotrivă, e un vot în plus pentru democrație și pentru a avea o reprezentare corectă. Am decis să avem și o alianță electorală pentru lista de europarlamentare. Oricât am încerca să împachetăm cuvintele, e evident că doar cele două mari partide se pot uni și face față unui val extremist. Niciuna dintre cele două forțe nu se poate angaja singură în această luptă. E vorba de stabilitate, de asumare și de drumul României, nu neapărat de astăzi, ci de viitor. Așa am putut să intrăm în UE și în NATO. Acum avem două obiective la fel de importante - de a intra în Schengen, anul acesta și în 2026, România să fie membră a OECD. Nu văd nimic nedemocratic să-ți asumi cu curaj lucruri bune pentru români și pentru România. Eu am sentimentul că am făcut ce e mai bine pentru țara mea, indiferent de costuri. Am hotărât în afară de comasare și de o alianță electorală la europarlamentare, în cursul lunii septembrie să avem alegerile prezidențiale. Avem trei variante: 1-15, 8-22 sau sfârșitul lunii. 8-22 ar fi cea mai potrivită. Data de 8 decembrie pentru alegerile parlamentare. Nu văd nimic neobișnuit ca predarea-primirea dintre actualul și noul președinte să se desfășoare într-un calendar programat" a declarat Marcel Ciolacu.