Întrevederea dintre premierul României, Marcel Ciolacu, și Marele Cancelar al Ordinului de Malta, Riccardo Paternò di Montecupo

2 luni în urmă 39

Galerie foto

COMUNICAT DE PRESĂ

Întrevederea dintre premierul României, Marcel Ciolacu, și Marele Cancelar al Ordinului de Malta, Riccardo Paternò di Montecupo

Evoluția în relațiile diplomatice bilaterale, activitatea umanitară susținută desfășurată de Ordinul Suveran de Malta (OSM) în România, situația populației afectate de conflicte în Ucraina și Fâșia Gaza și soluțiile de pace în aceste regiuni au fost principalele teme abordate în cadrul întâlnirii dintre premierul României, Marcel Ciolacu, și Marele Cancelar al Ordinului de Malta, Riccardo Paternò di Montecupo, primul eveniment de pe agenda vizitei pe care premierul României o efectuează la Roma.

Premierul Marcel Ciolacu a salutat relațiile diplomatice de aproape un secol pe care țara noastră le are cu Ordinul Suveran de Malta și a subliniat atașamentul comun pentru aceleași principii și valori în sferă umanitară și în susținerea păcii.

De asemenea, și-a exprimat aprecierea pentru activitatea umanitară susținută pe care Ordinul o desfășoară în România, prin asistență oferită mai multor categorii vulnerabile - bătrâni, bolnavi, copii cu dizabilități, familii nevoiașe – dar și prin expertiza în gestionarea unor situații de urgență precum inundații și înzăpeziri, Serviciul de Ajutor Maltez din România (SAMR) fiind recunoscut ca partener de către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) din țara noastră.

Exemplară a fost și mobilizarea Ordinului în România pe perioada pandemiei de COVID-19 și aș dori să mulțumesc ambasadorului Musneci și echipei sale pentru nenumăratele gesturi de solidaritate în sprijinul celor vulnerabili, precum și al personalului medical din țara noastră”, a adăugat șeful Executivului de la București.

Premierul român a menționat și implicarea voluntarilor Ordinului în sprijinirea refugiaților ucraineni, prin asistență oferită autorităților române la punctele de trecere ale frontierei și prin alte acțiuni. ”Este nevoie de sprijin susținut și predictibil, pe toate palierele, pentru Ucraina, victimă a unei agresiuni ruse contrare dreptului internațional și dreptului umanitar. Contăm în continuare pe vocea Ordinul Suveran de Malta în forurile multilaterale, pentru a opri agresiunea rusă și a sprijini Ucraina. Facem un apel către OSM ca vocea sa să fie, în continuare, în favoarea respectării dreptului internațional și a protejării populației civile” – a subliniat, în context, Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului de la București a ținut să evidențieze în mod special deschiderea României spre realizarea de schimburi de experiență în domeniul asistenței umanitare cu OSM, domeniu de excelență al Ordinului Suveran de Malta, în contextul în care țara noastră se află în proces de eficientizare a politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, și a adresat Marelui Cancelar al Ordinului de Malta, Riccardo Paternò di Montecupo, invitația de a vizita România.

Din delegația română condusă de premierul Ciolacu au mai făcut parte vicepremierul Marian Neacșu și ministrul de externe, Luminița Odobescu.

La rândul său, Riccardo Paternò di Montecupo, Marele Cancelar al Ordinului Suveran Militar de Malta, a fost însoțit de Giampaolo Cantini, Secretar General pentru afaceri externe, și de Roberto Musneci, Ambasadorul OSM în România.

Informații suplimentare

Relațiile diplomatice între România și Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos și de Malta (Ordinul Suveran de Malta/OSM) au fost stabilite, la nivel de legație, în decembrie 1932, iar în ianuarie 1933 primul reprezentant diplomatic al Ordinului în România, contele Géraud Michel de Pierredon, își prezenta scrisorile de acreditare în această calitate.

Aceste relații au încetat în 1948, fără să fie denunțate de vreuna din părți, și au fost reluate în primăvara anului 1991.

Serviciul de Ajutor Maltez din România gestionează în prezent 17 centre, cu peste 1200 de voluntari, susținând programe de asistență medicală, de intervenție umanitară de urgență în cazul catastrofelor naturale, programe dedicate persoanelor cu dizabilități, persoanelor în vârstă, copiilor și celor lipsite de mijloace de subzistență (centre sociale, cantine, aziluri de noapte și pentru iarnă etc.), precum și persoanelor aparținând minorității rome.

SAMR a avut intervenții rapide și specializate în contextul valurilor de inundații care au afectat infrastructura urbană și rurală din țara noastră în 2005, 2006 și 2010 și a fost puternic mobilizat în timpul pandemiei de COVID-19. În prezent, participă la exerciții periodice cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), pentru coordonare eficientă în caz de necesitate.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe