Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu omologul său din Macedonia de Nord, Oliver Spasovski

10 luni în urmă 79

Cu ocazia reuniunii Comitetului de Miniștri al Convenției de Cooperare Polițienească pentru Europa de Sud-Est, organizat de către Președinția română, în perioada 20-21 iunie 2023, la solicitarea părții macedonene, a avut loc întrevederea bilaterală între domnul Cătălin Predoiu, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, și domnul Oliver Spasovski, ministrul Afacerilor Interne al Republicii Macedonia de Nord.

Pe agenda discuției s-au regăsit subiecte referitoare la consolidarea cooperării în plan regional și european, inclusiv cu agențiile specializate, continuarea schimbului de informații pentru combaterea migrației ilegale, cu accent pe destructurarea rețelelor de facilitatori, precum și disponibilitatea României de a asigura transfer de expertiză în procesul de reformă al domeniului afacerilor interne și de armonizare a cadrului legislativ cu cel european.

De asemenea, a fost reiterată susținerea României pentru parcursul european al statului partener, aderarea Macedoniei de Nord la UE putând aduce beneficii economice și de securitate pentru întreaga regiune.

Întrevederea dintre cei doi miniștri a reprezentat o confirmare a relațiilor foarte bune româno-macedonene, care au cunoscut evoluții notabile în perioada 2018-2023, interval în care au avut loc numeroase vizite la nivel de factori de decizie sau de experți, pe diverse paliere ale cooperării atât în România, cât și în Macedonia de Nord.


Alte articole:

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe