Lavrov declară că ofensiva Rusiei împotriva Ucrainei a curăţat societatea rusă

3 luni în urmă 12

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că ofensiva militară împotriva Ucrainei a permis curăţarea Rusiei de persoane care nu au un sentiment de apartenenţă la istoria şi cultura ţării.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că ofensiva militară împotriva Ucrainei a permis "curăţarea" Rusiei de persoane care "nu au un sentiment de apartenenţă la istoria şi cultura" ţării, relatează AFP.

De la începutul conflictului, în urmă cu aproape doi ani, sute de mii de persoane au fugit din ţară din motive politice sau de teamă că vor trebui să se înroleze în armată, o alegere condamnată ferm de autorităţile ruse.
Reprimarea oricărei voci disidente a trimis alte sute de persoane în închisoare, întrucât în Rusia nu este tolerată nicio critică la adresa politicii Kremlinului, notează AFP.
"Operaţiunea militară specială a unit societatea noastră ca niciodată până acum şi a contribuit la curăţarea ei de persoanele fără niciun sentiment de apartenenţă la istoria şi cultura rusă", a declarat Serghei Lavrov, utilizând eufemismul oficial pentru a desemna invazia rusă în Ucraina.
"Unii au plecat, alţii au rămas şi au început să reflecteze", a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova în care a făcut bilanţul activităţii diplomaţiei ruse pe 2023.
Nu este prima oară când autorităţile ruse, care spun că vor să "denazifice Ucraina", vorbesc despre necesitatea de a "purifica" societatea.
În martie 2022, chiar la începutul conflictului, preşedintele Vladimir Putin a declarat că "o astfel de autopurificare reală şi necesară a societăţii nu va face decât să ne întărească ţara", potrivit Agerpres.
"Fiecare popor, şi poporul rus în special, va fi întotdeauna capabil să recunoască gunoaiele şi trădătorii şi să-i scuipe aşa cum ar scuipa cineva o muscă care i-a intrat în gură", a spus Putin, citat de AFP.
În aceeaşi conferinţă de presă, ministrul rus de externe a pus practic semnul egalităţii între Holocaust - genocidul împotriva poporului evreu desfăşurat de către Germania nazistă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial - şi uciderea de către nazişti a altor popoare, informează pe pagina sa de internet Radio Svoboda, antena rusă a Radio Free Europe (RFE/RL).
Lavrov a lăsat să se înţeleagă aceasta comentând pe marginea operaţiunii Israelului împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas, recunoscută drept teroristă de SUA şi UE, în Fâşia Gaza.
Potrivit ministrului rus, "israelienii nu ar trebui să creeze impresia că, întrucât ei au suferit în cel de-al Doilea Război Mondial, pot face orice astăzi", relatează postul de radio citat.
"Da, a fost Holocaustul, o crimă teribilă. Dar a existat şi genocidul împotriva tuturor popoarelor Uniunii Sovietice. Ele nu au suferit mai puţin... Dacă am urma această logică, atunci şi noi putem să facem orice, ne este permis totul", a afirmat Lavrov în conferinţa sa de presă.
În acest context, şeful diplomaţiei ruse a declarat că, în cursul "operaţiunii speciale militare" a Rusiei în Ucraina, "nici pe departe nu se observă atât de multe" victime în rândul populaţiei civile ca în cazul operaţiunii desfăşurate în prezent de Israel în Fâşia Gaza, potrivit agenţiei de presă oficiale ruse RIA Novosti.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe