Participarea premierului Marcel Ciolacu la evenimentul „Bune practici pentru mediu avansate de societatea civilă”

2 luni în urmă 12

Alocuțiunea premierului Marcel Ciolacu la evenimentul „Bune practici pentru mediu avansate de societatea civilă”

[Check against delivery]

Domnule președinte al României,
Domnule președinte al Senatului,
Domnule ministru,
Doamnelor și domnilor ambasadori,
Stimați invitați,

Sunt onorat să particip la acest eveniment și să salut eforturile depuse de toți cei implicați în promovarea unui mediu înconjurător sănătos și durabil pentru generațiile viitoare.
Aprecierea mea se îndreaptă către fiecare dintre dumneavoastră. Prin rolul activ pe care îl aveți în dezvoltarea și implementarea politicilor publice de mediu în România, contribuiți atât la protejarea și conservarea resurselor noastre naturale, cât și la crearea unui mediu mai curat și mai sigur pentru toți locuitorii României. Vă asigur pe această cale că, și în continuare, aveți întreaga mea susținere în eforturile depuse.
Doamnelor și domnilor,
Câteodată, prinși în agitația cotidiană, unele persoane uită, din păcate, că dezvoltarea economică și socială, bunăstarea vieții de zi cu zi, trebuie să țină cont, să fie într-un echilibru cu natura, cea care ne oferă suportul existenței. De aceea, rolul dumneavoastră este cu atât mai important cu cât toate aceste deziderate - dezvoltare durabilă, combaterea efectelor schimbărilor climatice, reabilitare și protejare a zonelor naturale, conservare a biodiversității, educație și conștientizare - trebuie să fie pilonii de bază pe care România trebuie să evolueze.
Din punctul meu de vedere toate acestea trebuie să se materializeze în parteneriate între sectorul public și societatea civilă.
De altfel, chiar recomandarea Comisiei Europene, ca parte a strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, a făcut o prioritate din stabilirea și consolidarea de parteneriate între instituțiile UE, administrațiile naționale și regionale și părțile interesate din Europa.
Stimați invitați,
Cu ocazia Zilei Mondiale a ONG-urilor, recunoaștem cu toții rolul organizațiilor non-guvernamentale în societate și, mai ales, impactul pozitiv al politicilor propuse de acestea. Și este cel mai bun moment pentru a ne exprima mulțumirea față de fondatorii, angajații, voluntarii, membrii și susținătorii acestor organizații.
Aș nominaliza câteva dintre proiectele de succes derulate în ultimii ani, dar ale căror propuneri de politici publice, alternative la cele formulate de Guvern, contribuie la promovarea unei dezvoltări sustenabile a comunităților și a societății în general.
Proiectul Politici Publice pentru Dezvoltare Durabilă, implementat de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, împreună cu asociațiile Mai Bine din Iași, BioSilva din Suceava, 2Celsius și ECOTECA din București, este un prim exemplu. Proiectul a vizat șase domenii prioritare de mediu: creșterea accesului la apă potabilă în spațiul public, gestionarea deșeurilor din produse farmaceutice din afara circuitului sanitar-medical, creșterii calității aerului, crearea unei infrastructuri de reîncărcare publică a vehiculelor electrice, diminuarea risipei alimentare și îmbunătățirea legislației în domeniul pădurilor și ariilor protejate din România prin aplicarea principiului transparenței.
Un alt exemplu este cel de promovare a cercetării și protejării mediului, desfășurat de Fundația DALA, în parteneriat cu Asociația Peisagiștilor din România și USAMV Cluj-Napoca, având ca obiect ecosistemele fragile din Munții Făgărașului.
Prin acest proiect s-au dezvoltat soluții inovatoare pentru protejarea comunităților locale împotriva inundațiilor și pentru restaurarea corpurilor de apă afectate de intervențiile umane din ultimele decenii. Față de metodele tradiționale de amenajare a râurilor împotriva inundațiilor s-a venit cu o abordare alternativă și durabilă și s-a pus accent pe cercetarea și studiile care au generat soluții cu un impact minim asupra mediului și asupra comunităților.
Am lăsat la final un proiect de suflet, Via Transilvanica, derulat de Asociația Tășuleasa Social din Bistrița, un model de dezvoltare durabilă a turismului. Sunt sigur că Via Transilvanica va deveni un real motor de regenerare și de dezvoltare economică pentru zonele rurale care și-au păstrat nealterate patrimoniul natural, arhitectura și tradițiile. Via Transilvanica este un exemplu de sustenabilitate în turism pe care îl putem multiplica prin proiecte similare viitoare, de care românii să se simtă mândri și care poate fi perfect integrat în campania demarată deja „Cumpără românește!”.
Stimați invitați,
Nu am ales întâmplător aceste trei exemple. Ele sunt o dovadă în plus că dezvoltarea durabilă și protejarea mediului nu au culoare politică. Ele ne privesc pe toți. Iar politicul, prin deciziile luate, trebuie să țină cont atât de realitatea din economia și mediul social românesc, cât și de propunerile pe care dumneavoastră, cei pe care astăzi vă sărbătorim, le faceți cu atât de multă implicare și devotament.
Vă mulțumesc încă o dată pentru eforturile și consecvența de care dați dovadă. Sunt ferm convins că, lucrând împreună, putem avea un impact semnificativ în protejarea mediului și în promovarea unui viitor sustenabil pentru toți.
Vă doresc mult succes în demersurile pe care le întreprindeți și vă asigur încă o data de toată deschiderea mea în susținerea și promovarea propunerilor venite din partea dumneavoastră.

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe