Participarea premierului Marcel Ciolacu la evenimentul ”Living better with Europe”

2 luni în urmă 8

Galerie foto

Alocuțiunea prim-ministrului Marcel Ciolacu la evenimentul ”Living better with Europe”

[Check against delivery]

Marcel Ciolacu: Bună ziua! Dragă Iratxe, dragi colegi, bine ați venit în România! Mă bucur mult! Avem astăzi biroul Grupului Social Democrat din Parlamentul European la București. Este o bună ocazie să discutăm despre modul în care Uniunea Europeană poate să contribuie la dezvoltarea României, a țărilor noastre pe care le reprezentăm. Aș vrea, până să vorbesc de creșterea nivelului de trai, despre economie, lucrurile care sunt, din punctul meu de vedere, priorități ale cetățenilor pe care îi reprezentăm. Aș vrea să-mi amintesc, să-mi reamintesc, împreună cu colegii mei, împreună cu Victor, împreună cu Mihai, Dan, momentele când am preluat Partidul Social Democrat ca și președinte și când aproape nu mai făceam parte din familia social-democrată și cu adevărat primul om care a avut încredere în noi, primul om care ne-a ajutat să ne reconectăm la familia social-democrată europeană, ai fost tu, Iratxe, şi îţi mulțumesc mult, și în numele meu și al colegilor mei, pentru ceea ce ai făcut. Faptul că pe urmă, împreună, am devenit o echipă mai puternică, corectă și sinceră, care am apărat împreună toate valorile europene, valorile social-democrate au confirmat faptul că a meritat acest efort. Şi sunt ferm convins, mai ales în acest context, din punctul meu de vedere şi nu numai, complicat, după o pandemie, după o criză energetică, după un război şi o criză de securitate în Europa într-un an în care nimeni n-ar fi crezut acest lucru, după un conflict major în Orientul Mijlociu şi cu o factură de plată, în primul şi în primul rând plătită de ţările europene şi de economia europeană. Dar cu toate aceste provocări, cu toţii am rămas strânşi în jurul valorilor care ne definesc. Nici unii dintre noi n-am încercat să căutăm voturile, să ne schimbăm opiniile sau să încercăm compromisuri cu formaţiuni extremiste care ne-ar fi abătut de la drumul pe care îl avem de făcut. Eu vreau să trăiesc într-o Românie liberă, vreau să trăiesc într-o Europă liberă. Eu nu vreau ca contracandidaţii noştri să moară subit prin puşcării sau otrăviţi. Eu cred că nu vreau ca România să fie un vasal al Federaţiei Ruse. De aceea alegerile de pe 9 iunie în întreaga Europă sunt foarte importante. Comunicarea dintre familiile europene importante, care apără democrația, este un lucru foarte important. Cred în valorile social-democrate și încerc cu echipa guvernamentală să le punem în aplicare la nivelul României. Încerc cu echipa de europarlamentari să ne impunem, mai ales, în ceea ce privește specificul României. Am avut, aproape toată Europa am avut crize cu agricultori, cu transportatori, toate aceste lucruri sunt provocări, sunt consecințe ale acestor crize suprapuse. Prioritatea noastră este să discutăm și să găsim cele mai bune soluții, în primul și în primul rând de a apăra economia europeană și economiile noastre naționale.
Sunt ferm convins că viitorul Parlament European, viitoarea Comisie Europeană, viitorul Consiliu European vor avea priorități adaptate noilor cerințe din statele pe care le reprezentăm. Toată filosofia de acum cinci ani de zile, când a fost construită actuala Comisie Europeană și actualul Parlament European, în mare majoritate, s-a modificat. Dacă ne uităm cu toții la piramida lui Maslow, vedem atât nevoile în ceea ce privește traiul, dar și nevoia de securitate. Acestea au devenit priorități și, culmea, amândouă au rădăcini social-democrate. Nu cred că în Europa în acest moment vreun partid va putea singur să facă 50%. Cred că dialogul va fi esențial după data de 9 iunie la nivel european. La noi în țară sunt discuții multe, fiindcă știți foarte bine că avem o coaliție făcută între cele două mari partide: Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal. Prioritatea noastră, indiferent din ce partid facem parte, este să apărăm România de extremism, este să reamintim românilor, cum spunea Victor, el a spus în euro, eu o să spun în lei românești, România a beneficiat de 266 de miliarde de lei din fonduri europene. România nu se poate, nu s-ar fi putut dezvolta și nu s-ar putea dezvolta fără banii europeni. Românii, și am fost și în Spania, și în Italia, și în Germania, românii, mai ales că avem cea mai mare diasporă din Europa, nu pot să fie liberi și să se simtă siguranță decât în cadrul Uniunii Europene. Cu adevărat, chiar dacă noi știm lucrurile acestea, nu trebuie să avem nicio teamă sau nicio reținere să spunem foarte clar că locul României este în Uniunea Europeană și în NATO. Dacă în acest moment, România este una dintre cele mai sigure state din lume, este datorită apartenenţei la Uniunea Europeană şi la NATO. Acestea sunt adevărurile, acestea sunt lucrurile pe care cu greu le-am câştigat. Cu adevărat, de fiecare dată Partidul Social Democrat a reuşit să ducă România şi în Uniunea Europeană şi în NATO, mai nou, şi în spaţiul Schengen, chiar dacă numai cu piciorul drept, dar acest lucru se datorează şi prim-ministrului Pedro Sánchez şi cancelarului Olaf Scholz şi tuturor prietenilor europeni ai României. Şi sunt ferm convins că anul acesta vom reuşi să fim membri ai spaţiului Schengen cu drepturi depline, mai exact şi terestru. Şi aş vrea prin dvs. să transmiteți mulțumirile mele primilor miniștri, cancelarului pentru efortul și pentru implicarea pe care au avut-o, alături și de Statele Unite ale Americii, pentru această reușită a României. Cum era și normal, când a existat o nereușită, ea a fost orfană, toată lumea a încercat să se ascundă de acea nereușită. Când a fost o reușită, normal că a avut mai mulți părinți și toată lumea s-a dus la maternitate să declare că este copilul lor. Același lucru se va întâmpla și în următoarele două-trei luni de zile, când voi semna împreună cu prim-ministru al Spaniei, domnul Pedro Sánchez, dubla cetățenie pentru cetățenii români din Spania, un proiect de suflet atât al meu, cât și al domnului prim-ministru. Am fi al doilea stat după Franța în care românii din diaspora ar putea avea dublă cetățenie și nu ar fi nevoiţi să renunțe la cetățenia română ca să obțină cetățenia spaniolă, mai ales că ținem cont și de proporțiile diasporei din Spania, care depășește 800.000 de oameni. Ca şi de această dată, ca și în cazul Schengen, iarăși vom fi mulți părinți care vom declara copilul la maternitate. Sincer, nu mă deranjează acest lucru, pe fond este o reușită a noastră, a tuturor românilor, dar să ne uităm niciodată că un prim-ministru social-democrat, în persoana lui Pedro Sánchez, ne-a ajutat. Avem, noi ca români și nu numai noi, întreaga Europă mai avem o mare provocare. Este vorba de independența și sustenabilitatea Republicii Moldova. Sunt unul dintre susținătorii președintei Maia Sandu, chiar dacă nu face parte din familia noastră politică, este președintele care a reușit să țină drumul european în Republica Moldova. Acest lucru l-a reușit, în primul rând, cu ajutorul României. Sustenabilitatea economică a Republicii Moldova este datorită României, dar și a partenerilor europeni care au înțeles, în afară de Ucraina, care se află într-un conflict armat, și Republica Moldova se află într-un conflict, de această dată într-un război hibrid. Dar asta nu înseamnă că Republica Moldova nu are nevoie de social-democrație, asta nu înseamnă că Republica Moldova nu are nevoie de un partid de stânga puternic. De aceea mă bucur că îl văd pe colegul meu, președintele Partidului Social Democrat European din Republica Moldova, că este în acest moment în sală și cu certitudine, ținând cont de profilul Republicii Moldova, Republica Moldova are nevoie de un partid social-democrat de stânga puternic. Aceste alegeri vor fi despre principii, vor fi pentru apărarea valorilor, a statului de drept, dar în primul rând și în primul rând vor fi despre economie. Economia normal că va fi motorul nivelului de trai, cum este și acum. Vedem multe state europene, Germania, care este motorul principal al Europei, a avut dificultăți anul trecut și a intrat în recesiune. Am reușit în România printr-o stabilitate politică să evităm acest lucru. Am fost nevoiţi să luăm și măsuri într-o perioadă scurtă. Cu adevărat, nu știu cum s-a nimerit, a trebuit să le iau eu după ce am ajuns prim-ministru, după câteva săptămâni, ele fiind tot timpul amânate, cu toate că toate cifrele indicau că aceste măsuri trebuiesc luate și cred că printr-un dialog deschis și cu oamenii de afaceri și cu cetățenii români am găsit soluțiile cele mai bune pentru această perioadă. Suntem al doilea stat european și parcă este și ministrul fondurilor europene în sală, mai ales că e ziua lui și împlinește 50 de ani, suntem al doilea stat european la absorbția fostului exercițiu financiar. Am avut absorbție de 96%. Vreau să vă amintesc că ultima absorbție a unui Guvern al României pe un exercițiu financiar a fost de 54%. Acest lucru - eu nu cred prea mult în coincidențe - s-a întâmplat tot când a fost un prim-ministru social-democrat și cu o echipă de miniștri - aici o să-mi permit să nu fac nicio diferență - cu o echipă de miniștri performantă. E normal că nu avem și valori şi principii separate. Dar, repet, prin ceea ce trece Europa acum, şi România este parte în această trecere, în acest moment, Europa are nevoie în principal de social-democrație. Toate provocările, toate urgențele cetățenilor pe care îi reprezentăm, toate au rădăcini social-democrate. De aceea, sunt ferm convins, cum și România are nevoie de un președinte social-democrat după 20 de ani, și Europa are nevoie de un președinte al Comisiei Europene social-democrat. Mulțumesc încă o dată!

Citiți întregul articol
The Bearings Stores Tururi 4x4 Desert Safari - Călătoria ta abia începe